Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania organizează concurs, la sediul Aparatului Central din str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, în vederea ocupării unui post de redactor/corector de carte, pe durata determinată, în cadrul Editurii CECCAR.
Condiţiile generale de participare:
- are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe:
- studii superioare finalizate (Facultatea de Litere);
- cunoștințe solide de limba română;
- experiență relevantă în lucrul cu textul (cel puțin 3 ani pe un post similar);
- experiență în redactarea de carte reprezintă un avantaj;
- cunoștințe foarte bune de operare PC (program editare Word);
- capacitate de organizare , analiză și sinteză;
- persoană atentă, cu foarte bun management al timpului;
Descrierea postului:
- corectează și redactează cărți în domeniul economic;
- participă la întregul proces editorial ;
- ține legătura cu autorii, tipografia și alți colaboratori externi;
- colaborează cu membrii echipei.
Dosarele de înscriere se vor depune de luni până vineri, între orele 8.00-16.00, la sediul CECCAR din București, Intrarea Pielari nr. 1, sector 4:
- proba scrisă și proba de verificare a competențelor de utilizare PC au loc în data de 9.08.2019, ora 10.00;
- susținerea interviului are loc la data de 9.08.2019, ora 12.00.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină.