Recunoașterea calificărilor profesionale

Echivalarea calităţii de expert contabil în baza titlului de doctor în domeniile finanţe/contabilitate

La cerere, persoanele care au titlul de academician, profesorii şi conferenţiarii universitari, doctorii în economie şi doctorii docenţi, cu specialitatea finanţe sau contabilitate, au acces la profesia de expert contabil pe baza titlului de doctor, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) din O.G. 65/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare  şi susţinerea unui interviu privind normele de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi.

Participarea la interviul privind obţinerea calităţii de expert contabil în baza titlului de doctor în domeniile finanţe/contabilitate este condiţionată de depunerea şi aprobarea unui dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente justificative:

  • cererea de înscriere (Anexa);
  • act de identitate (BI / CI/ pasaport);
  • actul de studii superioare economice (copie legalizată);
  • diploma de doctor, eliberată de facultăţile care au profilul de finanţe şi contabilitate, (copie legalizată);
  • cuprinsul tezei de doctorat, care trebuie să se refere la unul din subi­ec­tele privind specialitatea finanţe şi/sau contabilitate,
  • rezumatul tezei de doctorat;
  • curriculum vitae;
  • certificat de cazier judiciar în termen de valabilitate;
  • adeverinţa medicală care atestă capacitatea de exerciţiu deplină;
  • taxa de înscriere la interviu în cuantum de 250 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii). Taxa poate fi achitată în contul CECCAR nr. RO90 RNCB 0082 0441 8094 0020 BCR SUCURSALA UNIRII sau prin casierie, la Sediul Central al CECCAR sau la sediul/contul filialelor teritoriale.

Interviul vizează cunoaşterea legislaţiei româneşti în vigoare, în domeniul organizării şi funcţionării societăţilor comerciale, în domeniul contabil şi fiscal şi constă în prezentarea aspectelor relevante din teza de doctorat susţinută.

Dosarul de înscriere se poate depune la sediul CECCAR din Intrarea Pielari, nr.1, Sector 4, Bucuresti (de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00) sau în cadrul filialelor CECCAR de domiciliu.

Recunoaşterea calităţii de expert contabil sau contabil autorizat pentru cetăţenii care au dobândit calificarea pe teritoriul unor state membre ale UE

Cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi cetăţenii români care au dobândit calitatea de expert contabil sau de contabil autorizat în aceste state beneficiază de recunoașterea calității de expert contabil sau de contabil autorizat dobândită în statul de origine dacă promovează proba de aptitudini, conform Legii nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale. Calitatea de expert contabil/contabil autorizat trebuie certificată de autoritățile competente recunoscute ale statelor de orgine, printr-un document de atestare profesională (titlu/atestat/certificat/displomă/etc.) și printr-un document care acordă dreptul de exercitare a profesiei (autorizație, etc.) în acel stat.

Proba de aptitudini constă într-un interviu prin care se verifică nivelul necesar de cunoștințe teoretice din dreptul intern român, respectiv acte cu putere de lege și acte administrative, cu incidență asupra activităților desfășurate de experții contabili/contabilii autorizați, precum și capacitatea de a aplica în practică cunoștințele teoretice

Pentru participarea la proba de aptitudini este necesară depunerea unui dosar de înscriere care trebuie să conţină următoarele documente justificative:

  • cererea de înscriere (Anexă);
  • actul de identitate/paşaport;
  • dovada naționalității;
  • dovezile care atestă că profesia este reglementată în statul membru de origine, respectiv că accesul și exercitarea profesiei pe teritoriul acestuia este condiționată de obținerea calificării profesionale de expert contabil/contabil autorizat, constând în acte cu putere de lege sau acte administrative emise de statul de origine, în traducere legalizată;
  • actul de studii superioare (copie tradusă şi legalizată);
  • certificatele de competenţă profesională sau titlul de calificare care asigură accesul la profesie și, după caz, atestarea experienței profesionale a solicitantului, în copie tradusă și legalizată;
  • autorizarea de practică emisă de autoritatea competentă din statul de origine care atestă că solicitantul poate exercita profesia de expert contabil/contabil autorizat în statul de origine;
  • documentul emis de autoritatea competentă din statul de origine, care să ateste statutul actual al profesionistului și care să confirme inexistența unor suspendări temporare sau definitive ale dreptului de exercitare a profesiei
  • documentele care certifică îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 3 alin. 1 și art. 4, respectiv art. 5, după caz, din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, emise de autoritățile competente române sau de cele din statul de origine;
  • cazierul judiciar;
  • dovada care atestă capacitatea de exercițiu deplină; în cazul în care statul membru de origine nu solicită un astfel de document, CECCAR acceptă un certificat eliberat de o autoritate competentă a respectivului stat;
  • curriculum vitae;
  • dovada achitării taxei de analiză a dosarului;
  • taxa de înscriere la interviu în cuantum de 1.500 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii). Taxa poate fi achitată în contul CECCAR nr. RO90 RNCB 0082 0441 8094 0020 BCR Sucursala Unirii.

Recunoaşterea titlului de expert contabil în baza calificării profesionale obţinute pe teritoriul altui stat membru este reglementată de Directiva 2005/36 privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

Potrivit art. 4 din actul normativ mai sus menţionat recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarilor să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care sunt calificați în statul membru de origine și să o exercite în statul membru gazdă în aceleași condiții ca și resortisanții acestuia.

În sensul prezentei directive, profesia pe care solicitantul dorește să o exercite în statul membru gazdă este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activitățile respective sunt comparabile.

De asemenea, potrivit art. 14 din Directivă statul membru gazdă poate impune solicitantului să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult trei ani sau să susţină o probă de aptitudini, în următoarele cazuri:

  1. formarea pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în titlul de calificare necesar în statul membru gazdă;
  2. profesia reglementată în statul membru gazdă cuprinde una sau mai multe activități profesionale reglementate care nu există în profesia similară în statul membru de origine al solicitantului iar formarea care este necesară în statul membru gazdă include discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în atestatul de competență sau de titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.

Potrivit art. 53 Directiva 2005/36 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, profesioniştii care beneficiază de recunoaşterea calificărilor profesionale au de asemenea cunoştinţe lingvistice necesare pentru exercitarea profesiei în statul membru gazdă.

Normă privind organizarea probei de aptitudini pentru persoanele fizice din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană și cetățenii români care au dobândit calitatea de expert contabil/contabil autorizat în aceste state

Tematica și bibliografia probei de aptitudini pentru pentru persoanele fizice din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețienă și cetățenii români care au dobândit calitatea de expert contabil în aceste state

Tematica și bibliografia probei de aptitudini pentru pentru persoanele fizice din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețienă și cetățenii români care au dobândit calitatea de contabil autorizat în aceste state

Recunoaşterea calităţii de expert contabil sau contabil autorizat pentru cetăţenii care au dobândit calificarea pe teritoriul unor state terţe (nemembre UE)

Potrivit art. 26 din O.G. 65/1994 persoanele fizice străine pot exercita activitatea de expert contabil sau de contabil autorizat, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, dacă în ţările lor au această calitate, respectiv exercită în mod legal aceste activităţi, în condiţiile stabilite prin convenţiile bilaterale încheiate în acest scop de România cu alte state, şi dacă au susţinut, potrivit normelor elaborate în acest sens de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, interviul vizând cunoaşterea legislaţiei naţionale în domeniul organizării şi funcţionării societăţilor, precum şi a celei fiscale şi contabile.

În situaţia în care nu există un acord bilateral încheiat între CECCAR şi autoritatea competentă din statul de origine al persoanei interesate de recunoaşterea calificării profesionale, dobândirea titlului de expert contabil este realizată potrivit prevederilor O.G. 65/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv susţinerea şi promovarea examenului de admitere, efectuarea stagiului de trei ani şi susţinerea şi promovarea examenului de aptitudini.

Interviul se va susţine în limba română şi vizează cunoaşterea legislaţiei legislaţiei naţionale în domeniul organizării şi funcţionării societăţilor, precum şi a celei fiscale şi contabile şi constă în prezentarea şi susţinerea unei lucrări în care să fie tratate probleme de contabilitate, de fiscalitate şi de organizare şi funcţionare a unei societăţi comerciale.

Potrivit reglementărilor în vigoare profesioniştii care beneficiază de recunoaşterea calificărilor profesionale au de asemenea cunoştinţe lingvistice necesare pentru exercitarea profesiei în statul membru gazdă.

Acordarea dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil şi contabil autorizat cetăţenilor altor state membre care doresc să furnizeze servicii profesionale pe teritoriul României, cu titlu temporar sau ocazional

Acordarea dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil şi contabil autorizat cetăţenilor care doresc să presteze profesia în România, cu titlu temporar sau ocazional, este condiţionată de depunerea la CECCAR a unui dosar care să conţină următoarele documente/informaţii:

  • declaraţia scrisă, potrivit modelului, care să cuprindă informaţiile privind serviciile pe care le va presta persoana interesată, acoperirea asigurării sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind răspunderea profesională. Declaraţia se depune dacă solicitantul se află la prima cerere în România ori dacă intervine o modificare substanţială a situaţiei sale şi se reînnoieşte o dată pe an dacă prestatorul intenţionează să reia furnizarea serviciilor profesionale cu titlu temporar sau ocazional;
  • dovada cetăţeniei solicitantului într-unul din statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene;
  • atestatul de cunoaştere a limbii române;
  • dovada calificării profesionale;
  • dovada din care să rezulte domiciliul stabil într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi că nu îi este interzis să practice profesia, chiar şi cu caracter temporar, la momentul eliberării acesteia;
  • dovada din care să rezulte a desfăşurat o activitate specifică profesiei de expert contabil sau de contabil autorizat timp de cel puţin 2 ani în decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul în care profesia nu este reglementată în statul în care este stabilit;
  • dovada achitării taxei de analiză a dosarului.

Conţinutul dosarului are drept temei legal art. 26 din O.G. nr.65/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Procedurile de acordare a dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil şi contabil autorizat cetăţenilor străini care doresc să presteze profesia în România, cu titlu temporar sau ocazional, aprobate prin Decizia Biroului Permanent al CECCAR, nr. 13/304 din 21 martie 2013.

Modalitatea de recunoaştere a titlului profesional acordat de CECCAR pe teritoriul altor state

În temeiul art. 36, alin. (1) din Legea nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România “Cetăţenii români sau cetăţenii unui stat membru, deţinători ai unui titlu oficial de calificare român, care vor să dovedească, pentru a se putea stabili într-un stat membru, că au exercitat efectiv şi legal o profesie reglementată în România în decursul unei anumite perioade, adresează o cerere în acest sens autorităţilor române. Autoritatea română competentă eliberează solicitantului o adeverinţă, care reprezintă o dovadă suficientă a acestui fapt.”

În acest sens, profesioniştii contabili interesaţi de eliberarea unui document care să ateste statutul lor în cadrul organismului profesional, precum şi etapele urmate pentru dobândirea titlului profesional pot transmite la CECCAR o solicitare, însoţită de copia carnetului de membru şi a cărţii de identitate.

Persoanele interesate de recunoaşterea calificărilor profesionale au posibilitatea consultării următoarelor link-uri:

La nivelul statelor membre:

Comisia Europeană a elaborat cu sprijinul autorităţilor competente harta interactivă a profesiilor reglementate din fiecare stat.

Legislaţie