Centenarul profesiei contabile reglementate în România: Mesajul directorului Oficiului Național al Registrului Comerțului, Valentina Burdescu

Doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere și mă simt onorată să mă aflu la un asemenea eveniment. Este un eveniment foarte frumos. O sută de ani de profesie contabilă reprezintă un moment cu totul deosebit și vă felicit pentru acest lucru. Și pentru că digitalizarea este ordinea noastră de zi cu zi aș vrea să vă adresez câteva cuvinte în sensul digitalizării, în sensul că digitalizarea nu este doar calea care ne deschide viitorul, care ne îndrumă către viitor, care încearcă și reușește, de cele mai multe ori, să ne facă viața din ce în ce mai ușoară, mai frumoasă, mai fiabilă. Digitalizarea este și cea care ne face să ne cunoaștem trecutul, să descoperim arhivele, să descoperim ce se află între coperțile fondurilor arhivistice. Odată întorși către aceste documente istorice, aceste documente deosebit de importante, ne dăm seama de ce a fost în trecut, în urma noastră, și ne ghidăm spre ceea ce va fi în viitor.

Cu această ocazie, digitalizarea m-a făcut să descopăr o serie de documente și, pentru că ne întoarcem în perioada interbelică, din cercetările mele, atât cercetări la nivel instituțional, cât și ale mele, personale, ca profesionist, ca istoric la baza profesiei mele, am descoperit o serie de documente deosebit de importante pe care predecesorii dumneavoastră le-au lăsat societății, documente extrem de utile care ne ajută în momentul de față să realizăm o serie de cercetări științifice, o serie de statistici, și să ne dăm seama de contribuția pe care această profesie a avut-o la dezvoltarea economică a României în perioada interbelică. Cu cât ne apropiem de anii ’50, cu atât descoperim o activitate economică destul de intensă, o activitate intensă a firmelor, o creștere a numărului de firme înregistrate în acea perioadă în România, și modalitatea exemplară de întocmire a documentelor ne-a făcut, și ne face în continuare, să vedem, într-adevăr, o perfecționare continuă și o adaptare continuă a acestei profesii către dezvoltarea economică, către sprijinirea mediului economic.

Aceste documente sunt deosebit de importante, avem o imagine de ansamblu a ceea ce a însemnat economia în perioada interbelică. Avem însă și documente despre economia României în perioada secolului al XIX-lea – a doua jumătate a secolului al XIX-lea –, sunt surse și informații deosebit de importante care ne fac să vedem parcursul economic al țării noastre.

Citește mesajul integral în CECCAR Business Magazine.

mesajul-directorului-oficiului-national-al-registrului-comertului-valentina-burdescu-a8161