Ghidul solicitantului elaborat în baza HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie – Revizia 6, publicat în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 247 din 14 martie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 256/2022 al ministrului Finanțelor privind aprobarea Ghidului solicitantului elaborat în baza HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie – Revizia 6. Documentul include informații privind modul de completare a documentelor justificative ce urmează a fi depuse împreună cu Cererea de acord pentru finanțare în temeiul acestei scheme de ajutor de stat, precum și toate condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea obținerii Acordului pentru finanțare; aceste informații se regăsesc, de asemenea, pe site-ul Ministerului Finanțelor. Pe perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, Ministerul Finanțelor pune la dispoziția solicitanților, (aici) o platformă dedicată prin intermediul căreia pot fi adresate întrebări, sesizări și solicitări de clarificări, acestea urmând a fi soluționate cu celeritate, în cazul în care nu sunt deja tratate în cadrul acestui Ghid și pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții inițiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor. Schema a fost instituită în baza reglementărilor UE. Valoarea totală a unui proiect de investiții trebuie să fie de minimum 4,5 milioane lei. Această valoare a fost determinată prin raportarea la o valoare echivalentă de aproximativ 1 milion euro (calculat la un curs de 4,5 lei/euro).

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

mof1403-2