Rezultate finale dupa contestatii ex apt, sesiunea ordinară martie 2023 + precizari privind organizarea sesiunii extraordinare a ex de apt mai 2023

Vă facem cunoscut faptul că rezultatele finale ale examenului de aptitudini, după recorectarea lucrărilor corespunzătoare contestațiilor depuse, sesiunea ordinară din 24 - 31 martie 2023, pot fi consultate pe site-ul CECCAR la următorul link: https://ceccar.ro/ro/?page_id=26159

În temeiul reglementărilor în vigoare, respectiv art. 10, alin. (5) – (7) și art.11, alin. (5) - (7) stagiarii care au participat la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini din martie 2023 și au obținut minim nota 6 la cel puțin una dintre probe vor putea susține în sesiunea din martie 2023 probele pentru care optează.

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, respectiv filiala în care este luat în evidență un dosar care să cuprindă:

  1. a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;
  2. b) copie certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil,  respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;
  3. c) copie certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;
  4. d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.
  5. e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;
  6. f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;
  7. g) două fotografii tip C.I. – care vor fi transmise direct către centrul de examen, ulterior stabilirii acestuia;
  8. h) dovada achitării taxei de înscriere;
  9. i) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;
  10. j) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);
  11. k) acordul GDPR, conform anexei;
  12. l) acord inregistrare audio-video, conform anexei.

 

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) - d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

 

Pentru candidații care au participat la sesiunea din martie 2023 a examenului de aptitudini documentele de înscriere sunt cele menționate la pct. a, f (cu verificarea valabilității), g, h, j, k și l.

 

Potrivit hotărârii Consiliului superior al CECCAR, candidații care au participat și nu au reușit să promoveze examenul de aptitudini, sesiunea mai 2023, vor beneficia pentru sesiunea 19 -21 mai 2023 de taxe reduse, după cum urmează:

Pentru categoria expert contabil:

  1. 550 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a trei probe în sesiunea extraordinară;
  2. 450 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  3. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

Pentru categoria contabil autorizat:

  1. 375 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  2. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

 

Taxa rămâne la valoarea inițială de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, pentru candidații care nu au participat la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini, martie 2023.

 

In tabelul de mai jos vă facem cunoscut și graficul de derulare a probelor și a zilelor de examen:

Candidat categoria Expert contabil Ziua de organizare a probelor de examen Pondere în nota finala a probei % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
 
Vineri – 19 mai 2023, Proba 1

(3 ore)

Contabilitate 90% Contabilitate şi raportare financiară,

Contabilitate managerială

Standarde Internaționale de Raportare Financiară

Contabilitatea altor tipuri de entitati

Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare

Etica 10% Etica anul I, II, III
Sâmbătă – 20 mai 2023, Proba 2

(3 ore)

Fiscalitate 80% Fiscalitate

Fiscalitate avansată

Drept 10% Dreptul afacerilor

Dreptul muncii

Expertiză contabilă 10% Expertiză contabilă
Duminică – 21 mai 2023, Proba 3

(3 ore)

Control intern, audit și asigurare 40% Audit, revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexe

Guvernanţa corporativă, managementul riscurilor si control intern

Management, analiză și evaluarea afacerii 60% Finanţe şi management financiar

Managementul performanţei

Evaluarea afacerii/întreprinderii

 

 

 

   
Candidat categoria Contabil autorizat Ziua de organizare a probelor de examen Pondere in nota finala a probei % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
Vineri – 19 mai 2023, Proba 1

(3 ore)

Contabilitate 90% Contabilitate şi raportare financiară,

Contabilitate managerială

Contabilitatea altor tipuri de entitati

Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare

Etica 10% Etica anul I, II, III
 
Sâmbătă – 20 mai 2023, Proba 2

(3 ore)

Fiscalitate 80%  

Fiscalitate

Drept 10% Dreptul afacerilor

Dreptul muncii

Analiza financiară a afacerii/întreprinderii 10% Finanţe şi management financiar

Managementul performanţei

Logo-CECCAR-Prahova-v2