Echivalarea disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere, categoria expert contabil – Termen de depunere și conținutul dosarului

Echivalarea disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere, categoria expert contabil – Termen de depunere și conținutul dosarului

Termenul de depunere a dosarelor de echivalare:

În vederea înscrierii directe la stagiu, cu începere de la 1 ianuarie 2025, absolvenţii programelor de masterat, pentru care există acorduri de colaborare încheiate cu CECCAR, au posibilitatea depunerii dosarelor de echivalare până la data de:

  • 19 august 2024, în cadrul filialelor CECCAR de domiciliu, cu precizarea că eventualele examene prevăzute de protocoale de colaborare și/sau reglementările în vigoare se vor putea susține cu ocazia sesiunii 26 – 27 septembrie 2024;
  • 4 noiembrie 2024, în cadrul filialelor CECCAR de domiciliu, cu precizarea că eventualele examene prevăzute de protocoale de colaborare și/sau reglementările în vigoare se vor putea susține cu ocazia sesiunii 28 – 29 noiembrie 2024.

Conținut dosar înscriere și condiții care trebuie îndeplinite:

Potrivit alin. 11 al art. 3 din O.G. nr. 65/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la cerere, se pot înscrie direct la stagiu absolvenţii cursurilor de master, organizate de facultăţile de profil, pe baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor de la examenele de master cu cele de la examenul de admitere în profesie, încheiate de universităţi cu CECCAR.

În temeiul protocoale de colaborare încheiate de universităţi cu CECCAR, absolvenții programelor de masterat, au posibilitatea depunerii dosarului de înscriere directă la stagiu, în termen de trei ani de la absolvire. Cererile de înscriere direct la stagiu depuse de absolvenţii programului de studii universitare de master după termenul de trei ani de la absolvire, dar într-un termen de maxim cinci ani vor fi supuse spre analiză şi hotărâre Consiliului Superior al CECCAR, în baza unei declarații pe propria răspundere din partea absolvenților de masterat cu motivul pentru care nu s-au încadrat în termenul de maxim 5 ani de la absolvire.

Evidenţa protocoalelor de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil, precum şi evidenţa disciplinelor echivalate şi a condiţiilor de medie şi note poate fi consultată la rubrica Instituţii de învăţământ superior care au încheiat cu CECCAR protocoale de colaborare.
Concret, actele necesare înscrierii directe la stagiu, în baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor programelor de master cu disciplinele examenului de admitere la stagiu sunt:

  • a) cererea de înscriere (model Anexă);
  • b) diploma de studii superioare economice, recunoscută de Ministerul Educaţiei (certificarea conformității cu originalul)
  • c) diploma de absolvire a programului de master. În situaţia în care diploma nu a fost emisă de facultate se poate depune o adeverinţă care să ateste absolvirea programului de masterat), urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu diploma;
  • d) suplimentul diplomei de masterat. În situaţia în care suplimentul diplomei nu a fost emis se poate depune o situaţie scolară) cu evidenţa notelor, urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu suplimentul diplomei de masterat;
  • e) suplimentul diplomei de licenţă document care se depune doar pentru programele de masterat în care se face trimitere la notele obţinute în timpul anilor de facultate;
  • f) certificarea conformității cu originalul a diplomelor depuse se face de către filială;
  • g) certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitatea de exerciţiu deplină;
  • h) certificat de cazier judiciar, valabil;
  • i) CV;
  • j) copie BI/CI;
  • k) dovada achitării taxei de înscriere la examen în cuantum de 175 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plății), taxă care va fi plătită în contul filialei în cadrul căreia se face înscrierea;
  • l) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (model Anexă)

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) – d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

În temeiul, Hotărârii Consiliului superior al CECCAR nr. 18/437 din 10 februarie 2018, taxa de echivalare a examenului de admitere la stagiu, în cuantum de 175 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezintă taxa de analiză a dosarului şi de acoperire a cheltuielilor necesare organizării examenului de admitere, pentru eventualele discipline neacoperite. Prin urmare, taxa de echivalare nu va fi restituită în situaţia respingerii dosarului de echivalare, a solicitării de retragere a dosarului de echivalare sau în situaţia  în care candidaţii au fost declaraţi respinşi sau nu s-au prezentat la examenul de admitere la stagiu.

Absolvenții programelor de masterat ale căror dosare de echivalare a disciplinelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere sunt respinse, dar doresc participarea la examenul de admitere la stagiu, beneficiază de înscrierea gratuită la examenul de admitere la stagiu, pentru următoarele două sesiuni ale examenului de admitere la stagiu, respectiv sesiunea ordinară sau sesiunea extraordinară.

Precizări privind îndeplinirea cerinţelor de echivalare a disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu, pentru anul 2025:

Echivalarea disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acordurile de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil din ţară.

În acest sens, în situaţia în care protocolul de colaborare prevede susţinerea unor examene/teste de verificare acestea se vor susţine de către absolvenţii programelor de masterat cu ocazia examenului de admitere la stagiu organizat, în perioada 26 – 27 septembrie 2024.

Odată cu verificarea situaţiilor şcolare depuse de absolvenţii programelor de masterat se vor avea în următoarele:

1) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu a fost echivalată doar o disciplină din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:

  • nota de promovare pentru fiecare disciplină echivalată din cadrul programului de master cu disciplina aferentă examenului de admitere la stagiu să fie minim 6 iar media generală minim 7;
  • În situația în care sunt maxim două discipline care nu au îndeplinit condiția de notă 6 se vor susține examene la disciplinele aferente;

2) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu au fost echivalate mai multe discipline din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:

  • media grupului de discipline echivalate pentru o singură disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu trebuie să fie minim 6;
  • dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 însă media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen este de 6, condiţia se consideră îndeplinită şi nu este cazul respingerii dosarului sau susţinerii unor examene de diferenţă.
  • dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 şi media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen nu este minim 6, condiţia se consideră neîndeplinită.

Modalitatea de transmitere a rezultatelor în urma verificării dosarelor de echivalare:

După verificarea documentelor de echivalare, în funcție de perioada la care au depus dosarele de înscriere, absolvenţii programelor de masterat vor fi înştiinţaţi, prin intermediul filialelor de domiciliu, cu privire la aprobarea/neaprobarea dosarului depus, precum şi cu privire la disciplinele la care trebuie să suţină examene cu ocazia examenului de admitere la stagiu care se va organiza în perioada 26 – 27 septembrie 2024.

În concluzie, vor putea beneficia de posibilitatea înscrierii directe la stagiu absolvenţii programelor de masterat care în urma verificării dosarelor îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi absolvenţii programelor de masterat declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere la stagiu la disciplinele la care nu au îndeplinit condiția de notă/medie și /sau la disciplinele prevăzute în protocoalele de colaborare încheiate între CECCAR şi facultăţile de profil.

IMPORTANT red stamp text on white