A fost modificată Procedura de soluționare a cererilor de rambursare a TVA formulate de persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al UE

În Monitorul Oficial nr. 888 din 9 septembrie 2022 a fost publicat OPANAF nr. 1.610/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 2.809/2016 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene. Noul act normativ prevede, printre altele, că, în cazul în care, pe parcursul perioadei de rambursare, solicitantul a fost înregistrat în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmește un referat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta procedură, prin care se propune respingerea rambursării TVA. Referatul va fi înaintat, spre avizare, conducătorului compartimentului de specialitate. După avizare, referatul se transmite șefului administrație adjunct colectare – persoane juridice, pentru aprobare.

Pe baza referatului prin care se propune respingerea rambursării TVA se întocmește proiectul deciziei de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al UE, conform modelului prevăzut în anexa nr.2 la ordin, prin care se respinge taxa pe valoarea adăugată solicitată. Proiectul deciziei de rambursare a TVA se transmite șefului administrației, pentru aprobare. Proiectul deciziei de rambrsare a TVA se întocmește în două exemplare, primul se semnează numai de șeful administrației, iar al doilea se semnează și de persoanele implicate potrivit competențelor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare. În cazul în care există suspiciuni cu privire la unele facturi de achiziții de bunuri/prestări de servicii, compartimentul de specialitate poate solicita, cu avizul șefului administrație adjunct colectare – persoane juridice, efectuarea unei constatări la fața locului, potrivit art. 65 din Codul de procedură fiscală, la persoana impozabilă stabilită în România care a emis respectiva factură.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

anaf-va-modifica-nomenclatorul-obligatiilor-de-plata-la-bugetul-de-stat-anexa-la-formularul-100-a9848

Leave your comment