Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2023. Principalele modificări aduse normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil

Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2023 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1196 din 29 decembrie 2023.

Mai jos găsiți principalele modificări aduse normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal:

I. Impozit pe venit

Au fost aduse clarificări cu privire la modalitatea de calcul a impozitului pe veniturile din transferul propriețăților imobiliare din patrimoniul personal.

Astfel, în cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, credirentierul, transmițătorul în cazul contractului de întreținere, al actului de dare în plată, al contractului de tranzacție, cu excepția transferului prin donație, precum și a constituirii sau transmiterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate cu titlu gratuit.

În contractele de schimb imobiliar, calitatea de contribuabil o au toți copermutanții, coschimbașii, cu excepția schimbului unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, situație în care calitatea de contribuabil o are numai proprietarul bunului imobil.

În cazul transferului dreptului de proprietate prin donație, calitatea de contribuabil revine donatarului, în situația în care acesta este contribuabil potrivit prevederilor titlului IV «Impozitul pe venit» din Codul fiscal.

În cazul constituirii sau transmiterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate cu titlu gratuit, calitatea de contribuabil revine dobânditorului dezmembrămintelor, în situația în care acesta este contribuabil potrivit prevederilor titlului IV «Impozitul pe venit» din Codul fiscal.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

hotararea-guvernului-nr-1336-2023-principalele-modificari-aduse-normelor-metodologice-de-aplicare-a12251