MIPE a lansat platforma pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate prin PNRR

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat platforma pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilență (PNRR). Platforma poate fi accesată aici: https://proiecte.pnrr.gov.ro.

Potrivit unui comunicat al MIPE, pentru depunerea proiectelor în cadrul apelurilor deschise, aplicanții își vor crea cont în platformă și, ulterior, vor putea completa toate informațiile necesare în vederea depunerii de proiectelor.

Independent de platforma dezvoltată de MIPE, instituțiile care coordonează implementarea investițiilor finanțate în cadrul PNRR pot folosi platforme proprii pentru preluarea cererilor de finanțare. În cazul fiecărui apel de proiecte finanțat în cadrul PNRR, instituțiile responsabile de gestionarea fiecărui apel în parte vor anunța atât momentul deschiderii apelului, cât și platforma prin intermediul căreia vor fi depuse proiectele pentru contractarea de finanțări.

Aplicația a fost dezvoltată în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

mipe-a-lansat-platforma-pentru-depunerea-proiectelor-de-investitii-finantate-prin-pnrr-a9334