Modificările la Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 332 din 1 aprilie 2021 a fost publicată Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit actului normativ, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârșirii faptei prevăzute anterior.

Noua lege mai prevede, între altele, că în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

modificarile-la-legea-pentru-prevenirea-si-combaterea-evaziunii-fiscale-publicate-in-monitorul-oficial-s11348