Noi reglementări privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat

Ordinul nr. 1.364/2021 al MEAT privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către MEAT și de către agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovarea comerțului a prevederilor art. 25 alin. (4) din OUG nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, pentru proiectele finanțate în conformitate cu prevederile OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 876 din 13 septembrie 2021.

Potrivit actului normativ, MEAT/AIMMAIPE au obligația monitorizării schemei de ajutor de stat pe care o administrează. Procesul de monitorizare se realizează prin solicitări de informații de la IMM-urile beneficiare, precum și prin controale la fața locului.

Reprezentanții MEAT/AIMMAIPE au dreptul să verifice anunțat/inopinat, online sau la sediul operatorilor economici, veridicitatea și conformitatea declarațiilor, activităților și cheltuielilor făcute în cadrul măsurii. Beneficiarul trebuie să accepte și să faciliteze controlul reprezentantului MEAT/AIMMAIPE asupra utilizării ajutorului de stat acordat prin proiect. În caz contrar, se dispune recuperarea ajutorului de stat.

În cazul în care în urma controalelor efectuate se constată că beneficiarii au făcut declarații incomplete și/sau neconforme cu realitatea pentru a obține ajutorul de stat sau se constată nerespectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor de stat sau că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute în contractul de finanțare încheiat sau în legislația măsurii accesate, unitatea de implementare a proiectelor (U.I.P.) din cadrul AIMMAIPE va propune recuperarea parțială/integrală a ajutorului acordat și va anunța MEAT că a fost declanșată recuperarea ajutorului de stat, împreună cu dobânzile aferente.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

noi-reglementari-privind-procedurile-nationale-in-domeniul-ajutorului-de-stat-s12821