Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 13 septembrie 2021

Miniștrii de Finanțe ai UE discută viitorul fiscalității

Miniștrii de Finanțe ai UE au discutat despre Fiscalitatea în secolul 21 la o ședință informală a ECOFIN în Slovenia, sâmbătă, 11 septembrie. Discuția s-a concentrat pe reforma globală continuă a fiscalității internaționale a întreprinderilor. Miniștrii au făcut un schimb de opinii cu privire la următorii pași pentru a asigura consensul tuturor Statelor Membre UE referitor la detaliile rămase ale celor doi Piloni, precum și implementarea efectivă și la timp a acordului în UE. „Statele Membre se angajează să continue armonizarea, care ar duce la un acord final la nivel mondial”, a declarat Președinția slovenă a Consiliului UE, într-un comunicat de presă publicat la sfârșitul ședinței. Miniștrii și-au exprimat, de asemenea, opiniile cu privire la ceea ce ar însemna această nouă paradigmă pentru impozitarea companiilor multinaționale pentru politica fiscală pe termen lung a UE.

Miniștrii de Finanțe ai G7 discută reforma fiscală globală

Miniștrii de Finanțe din țările G7 s-au întâlnit online joi, 9 septembrie, pentru a discuta reforma fiscală globală și a avansa negocierile tehnice. În timpul întâlnirii, Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, și-a exprimat sprijinul față de eforturile continue de îmbunătățire a sistemului fiscal internațional și a subliniat importanța implementării rapide a noului sistem, potrivit comunicatului de presă.

Estonia nu este încă convinsă de acordul fiscal al OECD

Estonia se opune în continuare acordului OECD cu privire la reforma fiscală, potrivit unui comunicat de presă publicat marți, 7 septembrie, după ce ministrul eston de Finanțe, Keit Pentus-Rosimannus, s-a întâlnit cu secretarul american pentru Comerţ, Gina Raimondo, și cu Secretarul General al OECD, Mathias Cormann„Acordul încheiat în cadrul OECD în iulie nu este pe deplin acceptabil pentru noi. Este prea vag, cu o serie de detalii care s-ar putea dovedi dăunătoare unei economii deschise mici, ca a noastră. Totuși, sperăm ca până în octombrie să rezolvăm problema într-un mod care să răspundă și intereselor Estoniei”, a declarat ministrul de Finanțe al Estoniei. Noua taxă digitală beneficiază de întregul suport al Estoniei, dar țara se opune impozitului minim la nivel global.

Membrii Parlamentului European le pun întrebări experților cu privire la transparența fiscală

Subcomisia FISC a Parlamentului European a organizat, joi, 9 septembrie, o audiere privind  transparența fiscală, la care au participat mai mulți experți și părți interesate. Dalia Grybauskaité, copreședintă al Grupului de lucru la nivel înalt privind Răspunderea, Transparența și Integritatea Financiară Internațională (FACTI), a prezentat un raport publicat în februarie 2021. Eelco van der Enden, membru al Consiliului de administrație al Inițiativei globale de raportare (GRI), a vorbit despre standardul fiscal GRI 207. Alan McLean, vicepreședinte executiv pe probleme de Fiscalitate și coordonator la Shell, a explicat că societatea sa a emis în 2019 un prim raport privind contribuția fiscală și a spus că transparența mai mare a adus multe beneficii și a consolidat încrederea în Shell. Pe de altă parte, Michael Jaeger, Secretarul General al Asociației Contribuabililor din Europa,  a spus că numai administrațiile fiscale din țările în cauză și organismele UE active trebuie să aibă acces la informații fiscale, altfel, ar putea afecta mediul concurențial. În plus, eurodeputații au solicitat opinii referitoare la legislația UE recent aprobată, privind raportarea fiscală pentru fiecare țară în parte și modul în care ar trebui respctate aceste norme.

Băncile europene încă înregistrează profituri în paradisuri fiscale

În perioada 2014-2020, sumele declarate de către principalele bănci europene de importanță  sistemică în paradisurile fiscale au rămas stabile, situându-se la aproximativ 20 de miliarde de euro pe an, în pofida implementării normelor UE privind raportarea pentru fiecare țară în parte pentru sectorul bancar, potrivit unui nou studiu publicat luni, 6 septembrie, de către Observatorul fiscal european. Autorii studiului au aplicat, de asemenea, profiturilor raportate de băncile europene în paradisurile fiscale, o impozitare minimă, așa cum se prevede în reforma fiscală internațională a impozitului pe profit, aflată în prezent în discuție în cadrul  OECD. S-a constatat că veniturile fiscale generate din impozite s-ar situa între 3 și 5 miliarde de euro, cu o rată minimă efectivă a impozitului de 15%.

Discuțiile din cadrul Consiliului UE privind cotele de TVA avansează

Negocierile din cadrul Consiliului UE referitoare la propunerea Comisiei Europene din 2018 de a  acorda Statelor Membre libertatea de a stabili cote de TVA reduse, super-reduse și zero  evoluează „bine”, potrivit unui răspuns scris din 7 septembrie al comisarului UE pe chestiuni fiscale, Paolo Gentiloni, adresat deputatului Chris MacManus (Stânga, Irlanda).

Statele membre se concentrează în prezent pe o listă pozitivă de livrări la care se pot aplica cotele reduse, mai degrabă decât pe o listă negativă, ca în propunerea inițială, a declarat acesta. Grupul de lucru pe probleme fiscale al Consiliului UE va discuta propunerea la 15 septembrie. Președinția slovenă planifică o posibilă dezbatere politică cu privire la cotele de TVA pentru Consiliul ECOFIN din 5 octombrie.

Cea de-a șasea directivă TVA, analizată de membrii Parlamentului European

Comisia ECON a Parlamentului European evaluează punerea în aplicare a celei de-a șasea directive TVA. Luni, 6 septembrie, Olivier Chastel (Renew Europe, Belgia) și-a publicat proiectul de raport, în care a concluzionat că actualul sistem tranzitoriu de TVA al UE este „complex, fragil, din punct de vedere al fraudei fiscale (…) și generează în mod nejustificat riscuri semnificative pentru întreprinderi”. Potrivit acestuia, este timpul să  se treacă la un regim definitiv de TVA, pe baza principiului destinației. Prin urmare, raportul său invită Consiliul UE să adopte propunerea de directivă din 2018 privind introducerea măsurilor tehnice detaliate pentru funcționarea sistemului definitiv de TVA.

Grupul S&D solicită o taxă europeană pe averea netă

Grupul S&D din Parlamentul European a solicitat o acțiune coordonată pentru a conveni asupra unei taxe europene pe averea netă, într-o scrisoare trimisă joi, 8 septembrie, înaintea Discursului despre Starea Uniunii (SOTEU) al Ursulei von der Leyen, din 15 septembrie. O astfel de taxă ar trebui să includă un prag ridicat de scutire, vizând astfel doar cele mai bogate gospodării europene, cu rate puternic progresive pentru o serie de categorii de impozitare, a explicat acesta.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF

etaf-300×146