- Cu privire la condițiile de participare la sesiunea extraordinară a examnenului de aptitudini:
În urma modificărilor aduse prevederilor art. 10, alin. (6) și art. 11 alin. (6) din Regulamentul de aptitudini s-a acordat posibilitatea recunoașterii probelor de examen, pentru care s-a obținut minim nota 6 și în cadrul sesiunilor extraordinare.
În acest sens, probele susținute de candidați, pentru care s-a obținut minim nota 6, în cadrul sesiunii ordinare din martie și/sau sesiunii extraordinare din mai 2023 vor fi recunoscute în cadrul sesiunii extraordinare din noiembrie 2023.
- Cu privire la conținutul dosarului de înscriere:
Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, respectiv filiala în care este luat în evidență un dosar care să cuprindă:
- a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;
- b) copie certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil, respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;
- c) copie certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;
- d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cunumele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.
- e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;
- f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;
- g) dovada achitării taxei de înscriere;
- i) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;
- j) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);
- k) acordul GDPR, conform anexei;
- l) acord inregistrare audio-video, conform anexei.
Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) - d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.
Pentru candidații care au participat la sesiunea din mai 2023 a examenului de aptitudini documentele de înscriere sunt cele menționate la pct. a, e, f (cu verificarea valabilității), g, j, k și l.
- Cu privire la taxa de înscriere:
Potrivit hotărârii Consiliului superior al CECCAR, candidații care au participat și nu au reușit să promoveze examenul de aptitudini, sesiunea mai 2023, vor beneficia pentru sesiunea noiembrie 2023 de taxe reduse, după cum urmează:
Pentru categoria expert contabil:
- 550 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a trei probe în sesiunea extraordinară;
- 450 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
- 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.
Pentru categoria contabil autorizat:
- 375 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
- 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.
Taxa rămâne la valoarea inițială de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, pentru candidații care nu au participat la sesiunile examenului de aptitudini din martie și mai 2023.
- Cu privire la termenul de depunere a dosarelor de înscriere:
Termenul maxim de depunere a dosarelor de înscriere a fost stabilit pentru data de vineri, 20 octombrie 2023.
- Cu privire la organizarea cursurilor de pregătire:
Cursurile de pregătire pentru examenul de aptitudini se vor organiza în cursul lunii octombrie 2023.
Având în vedere faptul că participarea la cursurile de pregătire este condiționată de depunerea dosarului, acesta va fi depus până la termenul maxim de 20 octombrie 2023.
- Cu privire la structura probelor de examen:
Probele aferente examenului de aptitudini, pentru cele două categorii vor avea următoarea structură:
Candidat categoria Expert contabil | Ziua de organizare a probelor de examen | Pondere în nota finala a probei % | Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu | |
Vineri, ora 14.00 –
10 noiembrie 2023, Proba 3 (3 ore) |
Control intern, audit și asigurare | 40% | Audit, revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexe
Guvernanţa corporativă, managementul riscurilor si control intern |
|
Management, analiză și evaluarea afacerii | 60% | Finanţe şi management financiar
Managementul performanţei Evaluarea afacerii/întreprinderii |
||
Sambata, ora 10.00 –
11 noiembrie 2023, Proba 1 (3 ore) |
Contabilitate | 90% | Contabilitate financiară,
Contabilitate managerială Standarde Internaționale de Raportare Financiară Contabilitatea altor tipuri de entitati Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare |
|
Etica | 10% | Etica anul I, II, III | ||
Duminica, ora 10.00 –
12 noiembrie 2023, Proba 2 (3 ore) |
Fiscalitate | 80% | Fiscalitate
Fiscalitate avansată |
|
Drept | 10% | Dreptul afacerilor
Dreptul muncii |
||
Expertiză contabilă | 10% | Expertiză contabilă | ||
|
|
|||
Candidat categoria Contabil autorizat | Ziua de organizare a probelor de examen | Pondere in nota finala a probei % | Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu | |
Sambata, ora 10.00 –
11 noiembrie 2023, Proba 1 (3 ore) |
Contabilitate | 90% | Contabilitate financiară,
Contabilitate managerială Contabilitatea altor tipuri de entitati Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare |
|
Etica | 10% | Etica anul I, II, III | ||
Duminica, ora 10.00 –
12 noiembrie 2023, Proba 2 (3 ore) |
Fiscalitate | 80% | Fiscalitate | |
Drept | 10% | Dreptul afacerilor
Dreptul muncii |
||
Analiza financiară a afacerii/ întreprinderii | 10% | Finanţe şi management financiar
Managementul performanţei |