Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2021 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 699 din 15 iulie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 763/2021 al ministrului Finanțelor pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2021 a operatorilor economici. Actul normativ prevede ca sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2021 să se aplice operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2021, încadrarea în criteriul menționat se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent.

Entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2021, cele care în tot semestrul I al anului 2021 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înființate în cursul anului 2021, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2021.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

sistemul-de-raportare-contabila-la-30-iunie-2021-a-operatorilor-economici-publicat-in-monitorul-oficial-s12316