Sprijin financiar pentru organizațiile de cercetare, IMM-uri și întreprinderi mari cu activitate de CDI prin schema de ajutor de stat „Centrul de competență”

Organizațiile de cercetare, întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mari cu activitate de cercetare-dezvoltare și inovare (CDI) menționată în statut vor putea beneficia de sprijin financiar prin schema de ajutor de stat „Centrul de competență”, aferentă Planului național de redresare și reziliență al României, pilonul III, componenta C9 „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, investiția 5 „Înființarea și operaționalizarea centrelor de competență”, aprobată prin Ordinul nr. 21.451/2022 al ministrului cercetării, inovării și digitalizării, publicat în Monitorul Oficial nr. 953 din 30 septembrie 2022.

Schema are ca scop fragmentarea tematică a sistemului național de CDI pentru cele cinci misiuni europene, prin susținerea financiară a entităților menționate mai sus (organizații de cercetare, IMM+uri și întreprinderilor mari cu activitate de CDI specificată în statut). Cele 5 domenii de importanță strategică în cadrul programului Orizont Europa sunt: a) cancer; b) adaptarea la schimbările climatice, inclusiv transformarea societală; c) oceane sănătoase, ape de interior și zona costieră; d) orașe inteligente, climatic neutre; e) sănătatea solului.

Această schemă de ajutor are ca obiectiv principal sprijinirea cercetării și dezvoltării. Obiectivul secundar este inovarea.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

sprijin-financiar-pentru-organizatiile-de-cercetare-imm-uri-si-intreprinderi-mari-cu-activitate-de-s16360